SFATURI DUHOVNICEȘTI

'' Omul este o făptură măreaţă şi nobilă la Geneză, creată de Dumnezeu, creaţie de vârf a Lui, după CHIPUL şi ASEMĂNAREA LUI SPIRITUALĂ, înzestrat cu cugetare şi cuvântare, precum şi cu inestimabile facultăţi şi capacităţi de cunoaştere şi creaţie multilaterală, materială şi spirituală. ''

'' Pentru mine, omul cu toate aceste însuşiri, este un edificiu spiritual nobil, de o arhitectonică unică şi încântătoare. '' 

'' Pentru mine, omul este o personalitate complexă, care în raport de relaţia lui cu Creatorul, se împarte în două grupe sau două categorii: 

O personalitate lumească, care este de fapt psihologică, rămasă la nivelul psihologic, în urma căderii şi decăderii morale istorice strămoşeşti, care era caracteristică, sau specifică, numai în perioada Vechiului Testament, adică până la venirea pe Pământ a Domnului HRISTOS.

Această personalitate se caracterizează prin următoarele trăsături: 

1. O viziune lumească, psihologică, materială şi raţional-mintală, limitată numai la lumea şi la viaţa trecătoare vizibilă.
2. O stare de necredinţă adevărată în HRISTOS, veridică şi statornică.
3. O stare dominantă de trufie şi o formă de cugetare mintal-raţională, expusă influenţei amăgitoare şi falsificatoare a lui satana, în mod nevăzut. 

Odată cu venirea Domnului HRISTOS pe Pământ, care a adus un NOU LEGĂMÂNT, numit NOUL TESTAMENT, adică învăţătura Sa Evanghelică, după care să trăiască toţi oamenii, astfel s-a creat privilegiul vieţii de statut ortodox, care stă la baza personalităţii duhovniceşti specifică potenţialmente perioadei Noului Testament, în care trăim şi noi. 

Această personalitate, numită duhovnicească, pleacă de la personalitatea psihologică, pe care o transformă radical omul, trăind după învăţătura Evanghelică a lui HRISTOS, şi care se caracterizează prin următoarele trăsături definitorii: 

1. O viziune şi o concepţie realistă, veridică, asupra lumii şi asupra vieţii, în cele două planuri de manifestare, material şi spiritual, văzut şi nevăzut, în concordanţă cu Adevărul unic al Creaţiei Divine.
2. Credinţă veridică şi statornică în HRISTOS, bazată pe convingeri religioase veridice şi stabile, pe deprinderi de viaţă practică creştinească (postul, rugăciunea, milostenia, spovedania, şi altele) precum şi sentimente religioase nobile şi înnobilatoare ca: dragostea de Dumnezeu şi de semeni, blândeţe, bunătate, dărnicie, şi altele.
3. O stare dominantă de smerenie, asemenea Lui HRISTOS, care este modelul desăvârşit al smereniei, răbdând, scuipat, batjocorit, răstignit, şi altele.
4. O formă  de cugetare morală, afectivă duhovnicească Evanghelică, în inimă, ca centru moral duhovnicesc. 

Precizăm în mod comparativ, că mintea omului, după căderea şi decăderea lui Adam şi Eva, s-a rupt de centrul duhovnicesc, însingurată şi izolată în cap, supusă mereu sub influenţele falsificatoare, amăgitoare şi păgubitoare ale lui satana, şi are caracter strict raţional. 

În plan moral, această cugetare este subiectivă, amăgitoare şi falsă, din care cauză îl aduce pe om în relaţie de conflict cu HRISTOS şi cu Evangheliile Sale. 

Cred că din această motivaţie şi explicaţie, se vede clar diferenţa paradoxală dintre personalitatea psihologică, tipică pentru omul Vechiului Testament, care nu avea nici o nădejde de salvare de la osânda veşnică, deoarece mântuirea sau salvarea sufletului, a devenit posibilă numai în perioada Noului Testament, ea fiind adusă de HRISTOS, Singurul şi Adevăratul Mântuitor. 

De aceea am putea spune, în câteva cuvinte, că Domnul HRISTOS a devenit  Mântuitorul sufletelor noastre, adus din Cer de către PreaSfânta Fecioară Maria, datorită Puterii Sale Dumnezeieşti cu care a Înviat după moartea Lui, şi numai El ne poate învia pe noi, care trăim cu statut de ortodocşi, recunoscut de către El, cu condiţia să respectăm condiţiile mânuirii, specifice personalităţii duhovniceşti, trăind după Poruncile Sale Evanghelice aduse din Cer şi propovăduite până la marginile pământului de către El şi Sf Săi Apostoli, trăind o viaţă de Pocăinţă, roditoare de virtuţiile prunciei, ca dragoste, bunătate, blândeţe, şi altele. 

De aici rezultă în mod logic şi dogmatic, că nici o altă presupusă învăţătură omenească, susţinută  de către vreo personalitate oarecare, cum ar fi Mahomed, Buddha, Dalai Lama şi alţii, nu are Personalitate Dumnezeiască de origine Divină, nu are Putere Dumnezeiască, nu a murit şi nici nu a înviat ca să ne dovedească, că are putere să învie pe Sine şi pe alţii, că sunt persoane omeneşti făcute din ţărână, ca noi toţi, iar faptul că lumea îi consideră conducători spirituali, nu este decât o amăgire satanică falsă şi dăunătoare, din două motive: 

1. pentru că n-au Putere Dumnezeiască, nici să ierte păcatele oamenilor şi nici să-i salveze de la osânda veşnică.
2. se fac vinovaţi că L-au înlocuit cu bună ştiinţă pe Adevăratul Dumnezeu şi Mântuitor HRISTOS, cu nişte oameni muritori ca şi noi. 

În concluzie, subliniem că statutul şi calitatea de ortodox este nu numai cel mai privilegiat statut spiritual, dar este şi singurul salvator de suflet, bazat pe HRISTOS Dumnezeu, care a înviat din morţi şi ne poate învia şi pe noi. 

Pe baza acestui Adevăr, eu mă folosesc de expresia metaforică, zicând că statutul de ortodox este un fel de PAŞAPORT SPIRITUAL, singurul real şi valabil, cu care putem trece Vămile Văzduhului şi să urcăm în Raiul desfătărilor veşnice. 

Aş mai adăuga întrebarea definitorie: 

" Oare nu este acesta visul de aur al fiecărui om, cum citim în basmele lui Ispirescu, de a ajunge la tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte ? ''

Ieromonah NIL Mărcuș