Răspundem cititorilor parintelui Nil Efrim de la Manastirea Marcus

Răspundem cititorilor

Smeriţi şi cu multă nevoinţă i-au fost anii călugăriei, smerită i-a fost şi înmormântarea. Nu a dorit să aibă lauri şi fală, nu a dorit sobor cu zeci de haine preoţeşti şi plânsete făţarnice, ci şi-a dorit- spunându-ne cu mult timp înainte- o scândură pe care să fie aşezat şi sub cap o cărămidă. Şi Maica Domnului, PreaSfânta Stăpână i-a împlinit dorinţa.

Priveghere, într-o Bisericuţă ortodoxă micuţă şi smerită din lemn- adevărată Casă a lui Dumnezeu pe Pământ- căreia timpul i-a uitat anii, cu cimitirul presărat de cruci modeste, dar îngrijite, arătându-ne viaţa celor ce se odihnesc aici. Însă, momente de puţină linişte şi reculegere lăsate nouă de cei care doreau să-L ,,revendice cu forţa”. Au venit ca la un bun material, nu ca la un Slujitor Sfinţit al lui Dumnezeu- păcat ce ar trebui grabnic spovedit.

Dar, Dumnezeu nu-i părăseşte pe cei iubiţi ai Lui şi pacea din nou se aşterne. Ne putem noi, oamenii, opune Voii Maicii Domnului şi a Dreptului Dumnezeu­? Nicidecum. Atunci când- în ultimii ani ai vieţii- a fost întrebat de Fiica duhovnicească unde doreşte să fie înmormântat, Părintele Nil a răspuns: ,,Maica Domnului...”. Şi S-a lăsat în Voia Maicii Domnului, într-adevăr, până la sfârşit.

Minunată jertfa celor care au înţeles şi au ajutat în acel moment ca lucrurile să se desfăşoare cu dragoste, pace, dăruire şi rânduială. Cortegiu funerar? Un car tras de boi, pe uliţele pietruite şi abrupte ale sătucului de munte Nucet. Pe Părintele nostru drag L-a plâns natura- Creaţia lui Dumnezeu pe care a iubit-o atât de mult- L-au plâns pietrele şi râul, luna şi stelele, L-au plâns căprioarele- care şi astăzi îi vizitează mormântul, iar zorii zilei L-au întâmpinat cu Lumina şi Nădejdea Învierii. Mormânt ce nu te-ai lăsat uşor săpat, spre a ne lua ce ne-a fost mai drag pe Pământ, mormânt dăruit de oameni iubitori şi darnici- Dumnezeu să le răsplătească fapta- te-ai închis, şi numai Domnul ştie pentru câtă vreme, dar ne aştepţi de fiecare dat’ să fim aproape de Cel pe care Dumnezeu la El L-a luat.

Încercăm în acest fel, să răspundem tuturor celor care şi-au pus întrebarea: ,,De ce Părintele Nil nu a fost înmormântat la Mănăstirea Mărcuş?”.

Acesta este Adevărul pe care- ne place sau nu- trebuie să-l acceptăm. Model de punctualitate şi slujire în Sf. Altar, Părintele Duhovnic Nil a plecat din Mânăstirea Mărcuş, din cauza neascultării duhovniceşti a celor care nu L-au mai respectat şi recunoscut ca Duhovnic al Mânăstirii, trăgând astfel un grav semnal de alarmă, că nu mai poate tolera ceea ce se petrece duhovniceşte acolo. Iată ce ne ruga să transmitem pe Internet, în data de 29.07.2012: ,,am fugit de la Mărcuş din cauza duhurilor necurate”; iar în data de 31.07.2012 ne ruga să mai adăugăm la mesajul anterior, următoarele: ,,am fugit de la Mărcuş din cauza duhurilor primejdioase care au pus stăpânire pe Mărcuş”.

Mare i-a fost dragostea pentru Mănăstirea Mărcuş şi a pădurilor ce o înconjoară; mare i-a fost dragostea pentru tot ce s-a ridicat acolo- prin Rugăciunile Sfinţiei Sale; mare i-a fost dragostea pentru toate vieţuitoarele M-rii şi pentru Stareţa care nu a ştiut să-L preţuiască; mare i-a fost dragostea pentru miile şi miile de oameni- ortodocşi şi neortodocşi- aflaţi în grea suferinţă, pe care i-a ajutat cu sfaturile Evanghelice duhovniceşti salvatoare de suflet şi ,,leacul” pentru fiecare; mare i-a fost dragostea pentru cei împreunăslujitori- mari şi mici- cărora le-a descoperit Adevăruri Dumnezeieşti şi le-a arătat- uneori mai aspru- singura cale de mântuire- a Pocăinţei Roditoare de virtuţi ale prunciei, repetând de nenumărate ori Cuvintele Dumnezeieşti cu care Şi-au început Mântuitorul HRISTOS şi Sf. Prooroc şi Înainte Mergător Ioan Botezătorul propovăduirea: ,,Pocăiţi-vă ...”; mare i-a fost dragostea faţă de fraţii de trup- pentru care S-a Rugat cu multe lacrimi- şi cărora le-a arătat cu durere în inimă, că Porunca Întâi din Lege şi Voturile monahale nu pot fi încălcate; mare i-a fost dragostea pentru fetiţele orfane ale ,,Casei de copii”- din incinta Mânăstirii- lipsite astăzi de adevărata educaţie Evanghelică ortodoxă mântuitoare- pentru care S-a Rugat şi a fost îngrijorat până în ultima clipă a vieţii; mare i-a fost dragostea pentru toţi săracii şi amărâţii care au trecut pragul Mânăstirii, cărora le dăruia cu tot sufletul toate câte le primea; mare i-a fost dragostea pentru elevi, studenţi şi profesori la care le-a arătat că învăţătura lumească actuală- raţională- fără Dumnezeu este lipsită de orice valoare şi păgubitoare de suflet (vezi planşa ,,celor două personalităţi”- concepută special în acest scop de Sf. Sa); mare i-a fost dragostea pentru familia ortodoxă, sfătuind soţii la înţelegere, renunţarea la divorţ, spovedania cu oprire de la Sf. Împărtăşanie- după canoanele Sf. Părinţi- pentru păcate ,,mari şi grele” şi arătându-le că a doua cununie religioasă este necanonică şi neacceptată de Dumnezeu, iar cei care se recăsătoresc după divorţ săvârşesc adulter- după cum ne învaţă Sf. Scriptură (Părintele amintea repetat: ,,Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă”); milă i-a fost de toate mamele, soţiile şi fiicele care au copiat moda occidentală a avortului, a podoabelor, a cosmeticelor şi a vestimentaţiei- pantaloni bărbăteşti în loc de fustă- arătându-le că dacă nu renunţă ,,grabnic” la toate acestea prin spovedanie curată, Canon- după Sf. Părinţi- şi Pocăinţă roditoare de virtuţi, le aşteaptă osânda iadului; milă i-a fost de tinerii care astăzi trăiesc în rătăcire- mustrându-i aspru pe ei şi pe mamele lor care acceptă această stare de păcat cu multă indiferenţă (nesocotind că în Înţelepciunea lui Dumnezeu, mama se va mântui numai prin naştere, şi creştere ortodoxă, şi educare ortodoxă de copii)- arătându-le că aşa-zisa ,,prietenie” înseamnă de fapt desfrânare înaintea lui Dumnezeu şi căsnicia începută până la Cununia religioasă ,,aduce toate relele”, iar Logodna nu le permite începerea căsniciei ca soţ şi soţie decât după cununia civilă- la instituţia civilă- şi Cununia religioasă oficiată în Sf. Biserică de către preotul slujitor- îmbrăcat după rânduială; mare i-a fost dragostea pentru toate creştinele evlavioase din toate colţurile ţării- care i-au ascultat şi împlint sfaturile duhovniceşti, bucurându-se de realizări- şi care-L numeau ,,Părinţelul drag”; mare i-a fost dragostea faţă de medici, cărora le-a arătat că trebuie să profeseze cu multă dragoste şi milă faţă de bolnavi, după morala ortodoxă, să nu uite de jurământul depus, şi profesia nobilă pe care au ales-o nu trebuie să se transforme într-un mijloc de îmbogăţire pe seama celor săraci şi suferinzi; mare i-a fost dragostea pentru toţi Judecătorii, cărora le-a arătat marea responsabilitate pe care o au şi le-a descoperit Adevărul că în funcţie de sentiţele pe care le dau, după Legi neortodoxe, vor putea sta şi dânşii pe banca acuzării, în faţa Dreptei, Înfricoşătoarei şi Nemitarnicei Judecăţi Divine; mare i-a fost dragostea pentru personalităţi marcante contemporane, cărora le-a oferit şansa mântuirii personale şi a neamului românesc; milă i-a fost de bogaţii zilei care au făcut din bogăţie un scop în sine, care adună ,,bani putrezi” ce sunt ca un Paşaport moral pentru Iad- fiindcă banii adunaţi în acest mod nu sunt ai lor ci ai dracilor- bogaţi, pe care i-a sfătuit să depună grabnic bogăţia în Cer pentru salvarea sufletului!; mare i-a fost dragostea faţă de cei ,,de aceeaşi culoare”- cum obişnuia Sf. Sa să-i numească- superiori, până la cel mai înalt nivel, cărora le-a arătat, repetat, prin scrisori deschise, că tăcerea, compromisul şi calea de mijloc este a celor pe care Dumnezeu îi numeşte ,,căldicei”, că au cârje cu care trebuie să păstorescă după Evanghelie, turma încredinţată lor de Domnul HRISTOS, în faţa Căruia vor da cutremurătoare socoteală la Înfricoşătoarea Judecată; ca înflăcărat patriot, mare i-a fost dragostea pentru cei ce conduc destinele ţării de pe funcţii Legislative şi executive, cărora, prin demersuri repetate le-a arătat Adevărul Divin şi calea de urmat pentru salvarea naţională, dezvăluind urmările defăimătore, antiortodoxe şi antihriste aduse de Legea 489/2006 care a lepădat statul român de credinţa ortodoxă milenară; şi nu în ultimul rând, mare i-a fost dragostea pentru toţi cei pe care i-a ajutat în ultimii doi ani de misiune în ţară- deşi aflat în mari neputinţe şi suferinţe trupeşti; şi multe, multe altele.

Alăturăm celor prezentate- ca motivaţie- şi un material scris de Părintele Duhovnic Nil la 20XI, anul 2008, privind ,,Nevoia de cunoaştere a semenilor”.

Dacă v-am supărat cu ceva ne cerem iertare.